Munţii Măcinului ocupă partea nord-vestică a Dobrogei de Nord, prezentându-se sub forma unor culmi paralele cu orientare NV -SE. Altitudinea acestor munţi se încadrează între 7 şi 467 m (Vf. Ţuţuiatu).
Parcul Naţional Munţii Măcinului ocupă zona centrală cea mai înaltă a Munţilor Măcin, cea mai veche formaţiune geologică din ţară, rest al cutărilor hercinico-kimerice.
Din punct de vedere geomorfologic, în cadrul parcului se individualizează Culmea Pricopanului, cu relief de tip alpin, reprezentat prin creste stâncoase ascuţite, ce ating altitudinea de 370 m în Vârful Suluc. Procesele de dezagregare a rocilor sunt active, existând numeroşi martori de eroziune, cu aspect ruiniform, care imprimă în peisaj o mare varietate de forme. În celelalte zone ale parcului vârfurile sunt în general mai puţin proeminente, însă versanţii sunt adesea stâncoşi şi abrupţi, local fiind acoperiţi de grohotişuri, îndeosebi pe rama vestică a Culmii Măcinului.
Rocile semnificative sunt: granite gnaisice în S şi E, calcare cristaline în SE, roci metamorfice şi eruptive în N, depozite leossoide pe platouri şi altitudini mici. Prezente sunt formaţiunile de Carapelit compuse din conglomerate, gresii, şisturi detritice.