ZIUA EUROPEANĂ A PARCURILOR, 24 mai 2019

Ziua Europeană a Parcurilor a fost marcată vineri de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva printr-un eveniment dedicat ariilor naturale protejate, găzduit de Centrul de Vizitare al Parcului Național Munții Măcinului din comuna Greci, județul Tulcea.

            La cea de-a XVI-a ediție a Zilei Europene a Parcurilor au participat directorul general al Romsilva, Gheorghe Mihăilescu, președintele Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate, Adi Croitoru, prefectul județului Tulcea, Lucian Furdui, Vicepreședintele Consiliului Județean, Mita Mergeani, consilier Direcția Biodiversitate, Minnisterul Mediului, Doina Cioacă, președintele Comisiei pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii din cadrul Academiei Române Vasile Cristiea, Ministerul Mediului, Direcția Biodiversitate, Doina Ciocă, comisar general adjunct Garda Națională de Mediu, Octavian Marius Popa, reprezentanți ai autorităților locale, directori ai parcurilor naționale și naturale, precum și numeroși specialiști în arii naturale protejate.

            Ziua Europeană a Parcurilor are ca temă în acest an „Comorile noastre naturale”, pentru a sublinia importanța conservării biodiversității și a protejării patrimoniului natural.

            Evenimentul a inclus o sesiune de comunicări științifice susținute de specialiști în arii naturale protejate, dar și o expoziție a parcurilor naționale și naturale cu produse tradiționale ale comunităților locale din zona ariilor naturale protejate administrate.

            În susținerea promovării obiceiurilor comunităților de la poalele Muntilor Hercinici au susținut un moment artistic ansamblurile Demetra Junior, coordonator Mirela Panaitina Ciobanu din Izvoarele și Altona, coordonator Tanur Andreea din Cerna

            Marcată în fiecare an pe 24 mai, Ziua Europeană a Parcurilor a fost instituită în 1999 la inițiativa Federației Europene a Parcurilor „EUROPARC”, la nouă decenii de la înființarea primului parc național din Europa, în Suedia, la 24 mai 1909.

            România are o tradiție bogată în protejarea patrimoniului natural și administrarea parcurilor, în 1935 fiind înființat Parcul Național Retezat iar în 2000 Parcul Național Munții Măcinului.

            În prezent, în România sunt 29 de parcuri naționale și naturale.