Plantează un copac şi în inima ta un colţ de verdeaţă
Luna Pădurii, 15 martie – 15 aprilie, a fost sărbătorită de Administraţia Parcului Naţional Munţii Măcinului în colaborare cu Liceului Teoretic „Grigore Moisil” Tulcea, Consiliul Județean Tulcea, Consiliul Local Măcin și Consiliul Local Luncavița.
Dacă anul trecut, APNMM şi membrii proiectului„Pacea verde”- Liceului Teoretic „Grigore Moisil”, au serbat Luna Pădurii prin plantarea de puieţi pe un teren din vecinătatea Şcolii cu clasele I – VIII din comuna Cerna, anul acesta am păstrat tradiţia, dar am schimbat locaţia.
Astfel evenimentul s-a desfăşurat în data de 27 aprilie 2011, în imediata vecinătate a parcului, sub vârful Copcealău din Culmea Pricopanului pe un teren de 2500mp pus la dispoziţie de Consiliul Local Măcin.
Au participat un număr de 148 de persoane dintre care : 80 de copii ai Liceului Grigore Moisil, 30 de angajați ai Consiliului Județean Tulcea, 20 de localnici ai Comunei Luncavița, 6 angajați ai Consiliului Local Măcin și cei 12 angajați ai Parcului Național Munții Măcinului.
S-au plantat 2000 de puieţi din specii autohtone precum: cărpiniţă, mojdrean, jugastru. Administraţia parcului a recompensat efortul copiilor prin premierea cu hărţi turistice, ghiduri turistice şi diplome.