Proiect Senior Ranger

Sâmbătă 7 august 2010, Administraţia Parcului Naţional Munţii Măcinului a finalizat implementarea proiectului „Senior Ranger”, proiect de conştientizare publică şi educaţie ecologică, derulat în perioada 23.04.2010 – 7.08.2010, iniţiat de ranger Vasile Bădilaş şi implementat de colectivul de administrare al ariei protejate.

Scopul proiectului a fost acela de îmbunătăţire a eficienţei acţiunilor de conservare a valorilor naturale ale ariei protejate şi ale zonei Munţilor Măcinului, prin participarea voluntară a unor membri ai comunităţilor la acţiuni desfăşurate în acest sens. Obiectivul proiectului a fost acela de „crearea în interiorul comunităţilor a unor parteneri de colaborare cu o bună înţelegere a aspectelor legate de înfiinţarea şi administrarea unei arii protejate.” 

Directorul Administraţiei Parcului Naţional Munţii Măcinului, domnul Viorel Roşca, a avut plăcerea de a acorda certificate de participare celor zece cursanţi din comunitatea măcineană( 3 profesori, 3 ingineri, doi funcţionari publici, un electronist şi un mic întreprinzător). Tinerii măcineni care au accesat cursul „Senior Ranger” au încheiat contracte de voluntariat cu administraţia ariei protejate. Momentul a reprezentat practic lansarea unei strânse colaborări. Acţiunea a fost găzduită de Centrul de educaţie în natură şi pentru natură „Suluk – Regia”.                 

9 august 2010                                      ranger Vasile Bădilaş