Peisajul istoric-cultural în jurul PNMM este reprezentat de numeroase situri arheologice, scoase din anonimat ca urmare a nenumăratelor săpături arheologice şi cercetări efectuate în decursul timpului de diferite Societăți sau Instituții de cercetări arheologice, Institutul de Cercetări Ecomuzeale Tulcea, ce au dovedit existența unor așezări omenești începând cu epoca de piatră, unele din ele aflate chiar pe teritoriul parcului.
Cercetările arheologice au evidenţiat existenţa obiectelor din eneolitic din cultura Gumelniţa şi dezvoltarea în neolitic a culturii Hamangia (cunoscută în special datorită statuii numită „Gânditorul de la Hamangia”), vestigii ale acestei culturi au fost descoperite la Luncaviţa în punctul numit „La cetăţuie” şi în apropierea localităţii Văcăreni. Urme ale culturii Gumelniţa- resturi de vase- sunt prezente şi la Garvăn.
Tot la Garvăn a existat o aşezare geto-dacă şi se găsesc ruinele cetăţii romano-bizantice Dinogeţia (portiuni de zid, turnuri de apărare, poarta principală – sec IV), şi ale unei aşezări feudale timpurii (ceramică cu tradiții daco – romane, unelte agricole şi arme, tezaure monetare, podoabe, depozite de alimente). Cetatea a fost menţionată pentru prima dată de Ptolemeu în sec I în lucrarea Geoghraphia. Ea a fost construită în timpul împăratului Diocleţian (284-305), avand ca scop întărirea graniței de la Dunăre a Imperiului Roman, ca apărare împotriva populațiilor migratoare. Materialul arheologic descoperit în aceasta zonă demonstrează ca atât în cetate cât şi în aşezarea feudală timpurie s-a desfăşurat o viaţă economică intensă, la baza căreia a stat producţia internă şi schimbul de produse cu zonele învecinate precum şi relațiile cu imperiul Bizantin (datorită monedelor bizantine găsite). Tot aici au fost descoperite ruinele din piatră ale unei mici bisericuţe, cu pereți pictați în frescă, ce reprezintă cel mai vechi monument bizantin feudal cunoscut din România.
Alte vestigii ale culturii neolitice Gumelniţa au fost descoperite şi la Jijila, Văcăreni, Garvăn. Pe malul lacului Jijila săpăturile au descoperit de asemenea semne de viețuire datând din epoca fierului.
La Văcăreni a fost descoperit un tezaur monetar ce conţine ducaţi emişi în timpul lui Mircea cel Bătrân, se presupune că ar fi îngropat aici din anul 1436 după lupta de la Nicopole, la care alături de cruciaţi au participat şi Mircea cel Bătrân, Domnul Țării Româneşti.
La Nifon au fost descoperite două monumente romane închinate zeiţei Diana, cel mai vechi datând din anul 170 e n.
La Măcin se gasește Castrul roman Arrubium atestat documentar în jurul anului 100 e.n., ale cărui ruine se pot vedea şi azi în apropierea orașului înspre partea de nord vest. La 5 km de Măcin s-au descoperit olane de la un apeduct roman. Cetatea romană Troesmis, era una din cetățile principale ale geților, menționate de izvoarele istorice, referitoare la conflictele militare dintre Lysimach şi Dromichete (începutul secolului al III-lea i.e.n.), iar poetul Ovidiu are grijă să specifice că Troesmis este o cetățuie străveche(Vetus arx) pe care Pomponius Flaccus a cucerit-o de la geți şi a dat-o regelui Rhescuporis al tracilor (anul 12 e.n.). Alte mărturii ale istoriei şi culturii în Măcin sunt Hanul vechi edificat acum 300-400 de ani şi Geamia, monument arhitectonic construit în secolul XVIII.
O frumoasă legendă locală din Măcin povestește despre Popina Blasova monument al naturii din Balta Brăilei, aflat vizavi de comuna Turcoaia. Legenda vorbește despre un tânăr uriaș din Brăila care, fiind îndrăgostit de o fată din Iglița(acum Turcoaia) şi refuzata fiindu-i cererea în căsătorie, înfuriat, a rupt o stâncă din Dealul Orliga de lângă Măcin şi a aruncat-o spre uriașii din Iglița. Stânca a cazut în Balta Brăilei formând ceea ce localnicii denumesc Stânca Blasova sau Popina. Fata însa a răspuns rupând şi ea o stanca din Iacobdeal pe care a aruncat-o spre flacau. Stanca a cazut intre Măcin şi Smârdan, în locul numit acum Piatra Fetii.
În zona Parcului Naţional Munţii Măcinului, se găsesc mai multe lăcaşuri de cult, construite în decursul timpului, dintre care amintim:
Mănăstirea Celic Dere – nume dat după cel al locului Valea cu fragi(dere-vale, celic-fragi), piatră de pietate a ortodoxismului, îşi are începuturile tradiţiilor monahale în secolele IV-VIII. Aşezământul a fost construit de cîţiva călugări ardeleni veniţi de la Muntele Athos, încîntaţi de această poiană mirifică a satului Teliţa.
Mănăstirea Cocoş – vechi monument istorico-monahal aşezat lângă comuna Niculiţel. Începuturile mănăstirii se situează în jurul anului 1833 cînd aceiaşi întemeietori ai Manăstirii Celic Dere, au pus prima piatră de temelie a acestui aşezământ monahal. Refăcută prin 1870 în stil oriental, cu pridvor şi cerdac, este declarată monument istoric în anul 1959. O veche aşezare romană a fost descoperită în Localitatea Niculiţel – cupola unei cripte martirion din piatră şi cărămidă- în care au fost găsite moaştele a patru martiri datând din anii 303-304( marea persecuţie a lui Domniţian), depuse la loc de cinste în Mănăstirea Cocoş
Mănăstirea Saon. La circa 30 minute distanţă de Tulcea pe partea dreaptă a drumului DJ 222A spre Luncaviţa este poziţionată Mănăstirea Saon, colţul estic al triunghiului vestitelor mănăstiri Dobrogene : Saon, Celic Dere şi Cocoş, construite încă de pe timpul stăpânirii otomane(după 1833). Mănăstirea Saon are o privelişte relaxantă şi deosebită conferită de poziţionarea pe malul Lacului Saon – tărâm încărcat de frumuseţe şi linişte.
Alte lăcaşuri de cult şi martori de spiritualitate şi permanenţă etnică: Geamia de la Măcin, Geamia de la Isaccea , Bazilica cu criptă (martirium) Comuna Niculiţel, Biserica Sfântul Atanasie Comuna Niculiţel, Basilica paleo- creştină cu criptă Comuna Niculiţel.