În data de 11 iunie 2022, Administrația Parcului National Munții Măcinului a organizat și desfășurat a XI-a ediție a concursului Tradiții, Oameni și Natură.
La eveniment au participat patru echipaje a comunităților locale din zona Parcului National Munții Măcinului: MACII DOBROGENI -MĂCIN, STEJARII HERCINICILOR – GRECI, SĂLCIOARA – JIJILA și TRADIȚII ȘI OBICEIURI LUNCĂVIȚENE- LUNCAVIȚA.
Probele din concurs:
- Recunoașterea a cinci specii din flora și/sau fauna Parcului Național Munții Măcinului.
- Prezentarea unui cântec sau dans în legătură cu tradițiile locale din zona pe care o reprezintă echipajul.
- Prezentarea în detaliu a unui obicei, meșteșug local din zona pe care o reprezintă echipajul. Prezentarea susținută în fața juriului va fi însoțită și de prezentarea în scris a meșteșugului sau obiceiului ca anexă la dosarul concursului.
În urma probelor susținute echipajul STEJARII HERCINICILOR – Greci a fost desemnat câștigător.
Ne bucurăm pentru participare și ne revedem la anul!